Rechtsprechung / EGMR / 2012
EGMR Urteil vom 10.05.2012 – None
EuroparechtEU / InternationalVolltext
Comunicat de presă din partea Grefierului Curţi i CEDH 204 (2012) 10.05.2012 Prime salariale ale funcţionarilor român i În hotărârea camerei, ne-definiti vă 1 , pronunţată astăzi în cazul Albu c/România (cererea nr. 34796/09), Curtea europeană a drepturilor omului a decis în unanimitate : Neîncălcarea articolului 6 (dreptul la un proces echitabil) al Convenţiei europene a drepturilor omu lui. În această cerere, 64 funcţionari au considerat că cererile lor de obţinere de prime salariale au fost respinse pe nedrept în urma unui proces inechitabil având în vedere în special faptul c ă instanţele au ignorat soluţiile pronunţate în dosare similare de către alte curţi de apel din ţară prin care cererile au fost admise. Curtea a considerat că principiul sec urit ǎ ţii raporturilor juridice nu a fost î ncălcat, î ntrucât chestiunea divergenţei a fost reglat ă suficient de prompt prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor instrucţiuni obligatorii privind interpretarea textului de lege aplicabil. Faptele princip ale Reclamanţii sunt 64 cetăţeni români, toţi funcţionari în cadrul unei Agenţii judeţ ene pentru Ocuparea Forţei de Muncă . În 2008, aceştia au solicitat angajatorului adăugarea la salariul de bază a două prime , mai precis suplimentul postului şi respectiv suplimentul corespunzător treptei de salarizare. După estimarea lor, fiecare din aceste două prime reprezenta 25% din salariul lor de bază. În urma respingerii de către angajator a acestor pretenţii salariale, aceştia s-au adresat instanţelor, fără succes. Instanţele au apreciat, în principal, că, deşi reclamanţii avea u dreptul la acele două prime, cuantumul lor nu era precizat nici în lege, nici într-un regulament de aplicare. În consecinţă, cererea lor nu ar fi fost admisibilă decât dacă un nou text de lege ar fi fost adoptat, fie de legislativ, fie de executiv. Reclamanţii au susţinut că jurisprudenţa instanţelor româneşti în materie era în sensul contrar şi că, prin urmare, cererile lor ar fi fost admisibile. Instanţa a respins aceast ă argumentaţie pe motiv că, în sistemul juridic românesc, precedentul judiciar nu reprezintă o sursă de drept şi deci nu poate fi luat în considerare. În plus, reclamanţii nu puteau beneficia de un bun şi nici de o speranţă legitimă în sensul Convenţiei, întrucâ t jurisprudenţa în materie nu era bine stabilită . În mai 2009, procurorul general a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie („Înalt a Curte”) pentru ca interpretarea şi aplicarea legii referitoare la respectivele prime acordate funcţionarilor să fie uniformizate. Prin hotărârea sa din 21 septembrie 2009, Înalta Curte a enunţat principii obligatorii în materie. Ea a confirmat existenţa unei jurisprudenţe divergente pe tema acordării sporurilor respective, dar a conchis că, în absenţa unui text de lege care să precizeze cuantumul primelor solicitate de către 1 În conformitate cu prevederile articolelor 43 şi 44 ale Convenţiei, această hotărâre de Cameră nu este definitivă. Fiecare din părţi are dreptul de a solicita, în termen de 3 luni de la pronunţarea hotărârii, trimit erea cazului spre examinare în faţa Marii Camere a Curţii. În această ipoteză, un colegiu de 5 judecători deci de dacă plângerea trebuie examinată mai în profunzime. În caz afirmativ, Marea Cameră va prelua plângerea şi va pronunţa o hotărâre. În cazul în care cererea de trimitere în faţa Marii Camere este respinsă, hotărârea Camerei devine definitivă la data acestei respingeri. De îndată ce o hotărâre devine definitivă, aceasta este transmisă Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care are sarcina de a supraveghea executarea acesteia. Informaţii suplimentare referitoare la procedeul executării sunt disponibile pe pagina internet http://www.coe.int/t/dghl/mo nitoring/execution . Comunicat de presă reclamanţi, acestea nu le puteau fi acordate de către instanţă. Insta n ţ a supremă a refuzat, de asemenea, să califice aceste prime drept „bunuri” pe motiv că, în absenţ a unor criterii de calcul, nu ar putea fi vorba decât de „drepturi virtuale”. Ca urmare a acestei hotărâri, divergenţa de jurisprudenţă a luat sfârşit iar instanţele româneşti au procedat la aplicarea principiilor enunţate de Înalta Curte. Capetele de plângere, procedura şi componenţa Curţii Invocând articolele 6 şi 14 (interzicerea discriminării), reclamanţii denunţă respinger ea acţiunii prin care au încercat să obţină recunoaşterea drepturilor lor la primele salariale. Invocând de asemenea articolul 1 al Protocolului nr. 1, ei se plâng de a fi fost privaţi de dreptul de a le fi acordate aceste prime. Cerea a fost introdusă în faţa Curţii europene a drepturilor omului în data de 10 iunie 2009. Hotărârea a fost pronunţată de o cameră de şapte judecători alcătuită din : Josep Casadevall (Andorra), preşedint e, Egbert Myjer (Olanda ) Ján Šikuta (Slovaci a) Ineta Ziemele (Letonia ), Nona Tsotsoria (Georgia ), Mihai Poalelungi (Republic of Moldova), Kristina Pardalos (San-Marino), judecător i, precum şi de Santiago Quesad a , grefier de secţie . Hotărârea Cur ţii Proces echitabil (articolul 6) Curtea a reamintit principiile generale aplicabile în materie de jurisprudenţă diver gentă. Ea a subliniat că nu poate cenzura erorile de fapt sau de drept care ar fi fost comise de o jurisdicţie naţională decât dacă acestea ar fi adus o atingere drepturilor şi libertăţil or protejate de Convenţie. De altfel, posibilitatea existenţei unor discordanţe între decizi ile instanţelor interne este inerentă oricărui sistem judici ar. Pentru Curte este important de stabilit dacă în jurisprudenţa instanţelor interne exist ă „divergenţe grave persistente în timp”, dacă dreptul naţional asigură un mecanism care să permită reglarea acestor divergenţe, dacă un astfel de mecanism a fost aplicat şi, în caz afirmativ, care a fost rezultatul acestei utilizări. Un criteriu esenţial în analiza aspectelor susmenţionate constă în a determina dacă o anumită securitate a raporturilor juridice a fost asigurată, întrucât stabilitatea juridică contribuie la încrederea publicului în sistemul judiciar. Cu toate acestea, principiul securităţii raporturilor juridice nu include dreptul la o coerenţa jurisprudenţială, întrucât evoluţia jurisprudenţei per se nu contravine bunei administrări a justiţiei . Curtea a subliniat în continuare că, în absenţa unor criterii precise în calculul anumitor prime pentru funcţionari publici, începând cu 2008 instanţele româneşti au interpretat în mod diferit legile în materie, ceea ce a dus la o divergenţă de jurisprudenţ ă. Un numă r mare de persoane au fost afectate de această situaţ ie. Curte a a apreciat ca îngrijorătoa re extinderea la scară largă a divergenţei de jurisprudenţă în materie, întrucât aceasta implică riscul creării unei insecurităţi juridic e susceptibile să afecteze încrederea publicului în sistemul judiciar. De aceea Curtea a considerat că un mecanism efectiv trebuia să existe şi să fie pus rapid în aplicare de către jurisdicţiile supreme, a căror sarcină este uniformizarea jurisprudenţ ei astfel încât să elimine la momentul optim orice incoerenţă astfel încât încrederea publicului in sistemul judiciar să nu fie alterată . 2 Comunicat de presă Reclamanţii au beneficiat de un proces contradictoriu în cursul căruia şi-au expus liber argumentele şi mijloacele de apărare, care au fost ulterior analizate corespunzător de către instanţe. În hotărârea pronunţată în septembrie 2009, Înalta Curte a enunţa t principii obligatorii care să permită interpretarea uniformă a legii pertinente, punând astfel capăt divergenţei chestiunii litigio ase. Decizia care a statuat asupra cererilor reclamanţilor fusese pronunţată înainte a uniformizării interpre tării textelor de către Înalta Curte. Curtea subliniază că asigurar ea coerenţei în interpretarea legii poate lua timp şi că perioadele de divergen ţă jurisprudenţia lă pot fi tolerate fără ca securitatea juridică să fie afectată. Acest aspect fiind rezolvat prompt de sistemul juridic românesc, Curtea conchide că în speţă principi ul securităţii raporturilor juridice nu a fost atins. Nu a avut deci loc încălcarea articolului 6. Protecţia proprietăţii (articolul 1 al Protocolului nr. 1) Curtea subliniază că un venit viitor nu poate fi considerat drept un „bun” în sensul Convenţiei decât dacă a fost deja obţinut sau dacă face obiectul unei creanţe certe. Cu toate acestea, în unele cazuri, „speranţa legitimă” de a obţine o valoare patrimonia lă poate fi considerată ca intrând sub protecţia Convenţiei dacă un astfel de interes are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu când este confirmat printr-o jurisprude nţă bine stabilită a instanţelor. Or, în cazul de faţă, nu se putea vorbi de „speranţă legit imă” atâta timp cât erau contestate tocmai interpretarea şi aplicarea legislaţiei interne . Primele salariale solicitate de reclamanţi fuseseră recunoscute în textele pertinente, însă nu puteau fi considerate ca având o bază suficientă în jurisprudenţa internă, atâta vreme cât instanţele au interpretat aceste texte în mod diferit şi chiar divergent. În hotărâr ea din 21 septembrie 2 009, Înalta Curte a pus capăt acestei divergenţe, confirmând că funcţionarii nu aveau dreptul la primele solicitate, această interpretare fiind similară cu cea a instanţelor care respinseseră anterior solicitările reclaman ţilor. În concluzie, reclamanţii nu aveau un „bun” în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1, drept care Curtea a respins drept inadmisibil capătul de plângere prezentat sub acest aspect . Alte articole Curtea nu a considerat necesară examinarea separată a capetelor de plângere prezentate de reclamanţi privind pretinsa încălcare a articolului 14. Textul hotărârii nu este disponibil decât în limba engleză . Acest comunicat de presă este redactat de grefă şi nu angajează Curtea. Deciziile şi hotărârile Curţii, precum şi informaţii suplimentare despre acestea pot fi obţinute pe pagina internet www.echr.coe .int . Pentru a primi comunicatele de presă ale Curţii vă puteţi înscrie la fils RSS de la Cour . Date de contact pentru presă [email protected] e.int | tel: +33 3 90 21 42 08 Kristina Pencheva-Malinowski (tel: + 33 3 88 41 35 70) Tracey Turner-Tretz (tel: + 33 3 88 41 35 30) Céline Menu-Lange (tel: + 33 3 90 21 58 77) Nina Salomon (tel: + 33 3 90 21 49 79) Denis Lambert (tel: + 33 3 90 21 41 09) Curtea europeană a drepturilor omului a fost înfiinţată la Strasbourg în 1959 de către statele membre ale Consiliului Europei, având misiunea de examina pretinsele încălcări ale Convenţiei europene a drepturilor omului din 1950 . 3